Atleţii încep cu dreptul sezonul sportiv de vară

Odată cu Campionatul naţional de la sfârşitul lunii mai în or. Tiraspol, a început un sezon estival intens pentru atleţi, care a dat deja şi rezultate frumoase.
Pe 5 iunie Andrian Mardare a reuşit o performanţă extraordinară la JOSEF ODLOŽIL MEMORIAL, în or. Praga/Cehia. Cu un rezultat de 83,71m la aruncarea suliţei, sportivul a realizat nu doar o performanţă personală, dar şi un nou record naţional la această probă. Ultimele recorduri naţionale la aruncarea suliţei, de altfel, au fost la fel stabilite de Andrian. Această performanţă depăşeşte baremul de calificare pentru Jocurile Olimpice. Următoarele starturi la care sportivul nostru va participa sunt Campionatul Europei pentru Tineret (U23 – Polonia) şi Campionatul mondial pentru seniori (Marea Britanie), în lunile iulie-august ale acestui an.
De asemenea, pe 3-4 iunie, o echipă delegată de Federaţie a evoluat reuşit la Campionatele internaţionale ale României (Cluj Napoca). Aici, sportivii noştri au obţinut mai multe locuri premiante:
– Siuris Ion, 800m – 1.51,81 – locul 1
– Surdu Dimitriana, disc – 53.04m – locul 1
– Mura Ştefan, disc – 55,11m – locul 2
– Zdesenco Natalia, triplusalt – 6,12m – locul 2
– Podoleanu Diana, 100m – 11,94 – locul 3

 

 

Recordmanul naţional Andrian Mardare şi antrenorul său Valeriu Lungu împreună cu Jan Železný (Cehia), de trei ori campion olimpic şi deţinător al recordului mondial