Campionatul național la atletism – performanțe în ciuda condițiilor nefavorabile

Campionatul național la atletism – performanțe în ciuda condițiilor nefavorabile

Pe 25-26 august 2020, pe Stadionul DINAMO din Capitală, s-a desfășurat Campionatul Republicii Moldova la atletism. Deși fusese programat pentru sfârșitul lunii mai, campionatul a fost amânat spre evitarea creării focarelor de infecții cu noul coronavirus, „până vor veni vremuri mai bune”. Tot din cauza condițiilor epidemiologice, Biroul Federației de atletism a decis organizarea simultană a campionatelor pentru trei categorii de vârstă: seniori, juniori I (U20) și juniori II (U18). O altă noutate a fost colaborarea cu Federația Sporturilor pentru Persoane cu Dizabilități Locomotorii din Republica Moldova în vederea desfăşurării concomitente a Campionatului național de Para Atletism, ediția 2020. *REZULTATE*

La competiții au participat 20 de organizații sportive din țară cu cca. 300 de sportivi dintre cei mai bine pregătiți. Ca orice concurs sportiv, campionatul a fost o adevărată sărbătoare pentru participanți — cu atât mai mult în situația actuală, când mai multe luni la rând atleții nu au putut să se antreneze ori să ia parte la competiții, nici acasă și nici peste hotare.

Prezent la ceremonia de deschidere a fost dl Ivan Gheorghiu, Secretar de Stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC), domeniul tineretului și sportului, alături de Președintele și Secretarul General ai FAM, dnii Anatolie Balan și Constantin Negură. În alocuțiunea sa, dumnealui a menționat condițiile vitrege pentru sport, dar și necesitatea păstrării formei fizice și a optimismului, urându-le mult succes tuturor sportivilor prezenți.

Sărbătoarea sportului a reușit în aceste două zile de campionat și datorită performantelor realizate de atleți, la toate cele trei categorii de vârstă.

Nu ne-au dezamăgit „greii” atletismului, candidații la Jocurile Olimpice 2021 de la Tokyo. Andrian Mardare a aruncat sulița la 82,00m; Petrivskaya Zalina a marcat 71,48m la aruncarea ciocanului — ambele performanțe de nivelul Maestrului internațional al sportului. Serghei Marghiev a câștigat și el aruncarea ciocanului la proba masculină cu rezultatul de 75,70m. Printre aruncătorii seniori s-a mai remarcat Ștefan Mura cu 56,22m la aruncarea discului.

Rezultate foarte onorabile au abținut și alergătorii. Astfel, Diana Podoleanu a învins la trei probe din program: 100m, 200m (ambele la nivelul de Maestru al sportului) și ștafeta suedeză (alături de alte 3 participante); exact la aceleași distanțe, doar că la probele masculine, a excelat Alexandru Zatic; Cristin Eșanu a învins la 400m; iar Maxim Răileanu, proaspătul campion balcanic la semimaraton (23 august, Zagreb), a dominat probele de 3000m și 5000m. Toți acești atleți, afară de A. Mardare (Școala sportivă nr. 3 din Chișinău), sunt discipoli ai Școlii sportive specializate de atletism a MECC. Alergătoarea de la Ungheni Ecaterina Cernat a câștigat pe distanțele de 1500m și 3000m. Atleții de la Bender Anastasia Senchiv și Vadim Doscalov s-au descurcat foarte bine la sărituri: triplusalt și sărituri în lungime, rezultatul de 13,31m al Anastasiei aducându-i titlul de Maestru al sportului.

O serie de atleți tineri au triumfat la probele lor alese. Discipolul Școlii sportive din Tiraspol Ivan Galușco a performat bine la 200m și 400m. Iana Garaeva din Bender, candidata la FOTE 2021, a demonstrat un rezultat frumos de 1 min 03.91 sec la 400m cu garduri, iar concitadinele ei Dabija Iuliana (medaliată cu bronz la FOTE 2019, Baku) şi Morari Elizaveta s-au prezentat bine la triplusalt şi lungime, respectiv. Nina Capaţina (ŞS3), medaliată cu argint la FOTE 2019 (Baku), a aruncat greutatea la 13,49m. Promiţătorul Adrian Iordan (LIRPS) s-a impus la proba de 800m, câştigând-o în 1 min 55,09 sec.

La numai 15 ani, Platon Tacu a reuşit performanţa personală de 2,00m la sărituri în înălţime. La aceeaşi categorie juniori II, Ian Udrea a concurat cu succes la 200m şi 400m alături de colegii mai în vârstă. Ambii tineri îşi fac antrenamentele la Şcoala MECC.

Cu toate restricţiile impuse ca urmare a situaţiei actuale în domeniul sănătăţii publice şi în ciuda faptului că nu au avut parte de un sezon competiţional de vară propriu-zis, atleţii din Republica Moldova au reuşit să performeze lăudabil în spiritul dictonului latin „Per aspera ad asta”. Bucuria revederii şi a măsurării forţelor au creat sărbătoare şi au demonstrat că sportul este viu şi atletismul trăieşte.

Menţionăm că Campionatul Republicii Moldova la atletism pentru seniori, juniori I și juniori II a fost organizat cu suportul financiar al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Partajează