Două medalii pentru atleţii moldoveni la Balcaniada de la Istanbul
Dabija Iuliana (triplusalt) şi Garaeva Iana (400m/g) sunt fericitele câştigătoare ale medaliilor de argint şi bronz, respectiv, la Campionatul balcanic pentru juniori I (U20), desfăşurat pe 12-13 septembrie 2020 la Istanbul (Turcia). Ambele tinere sunt discipole ale Şcolii sportive nr. 3 din Bender şi prin succesele lor contribuie la imaginea instituţiei ca una dintre cele mai bune din ţară. Iuliana o are ca antrenor pe dna Olga Stratienco, iar Iana – pe dna Tatiana Zabaluhina.
Alţi atleţi din echipa Republicii Moldova la fel au evoluat bine şi doar sutimi sau centimetri i-au despărţit de un loc premiant. Pe locurile 4 la probele lor s-au situat Pavlenco Nicolae (3000m/ob), Cernat Ecaterina (5000m) şi Capaţina Nina (greutate), iar un loc 5 în clasament i-a revenit lui Iordan Adrian (800m).
Balcaniada de la Istanbul a fost cel mai important start din acest an pentru categoria U20. Deşi foarte limitaţi în activităţi şi în susţinerea cuvenită datorită crizei din domeniul sănătăţii publice, într-un timp scurt sportivii noştri au reuşit să se mobilizeze şi să performeze onorabil alături de reprezentanţii altor 12 ţări din sud-estul Europei.
Deplasarea la competiţii a fost finanţată din fonduri alocate de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.