Moldovan Youth Challenge s-a desfășurat la Chișinău pe 6 mai
În data de 6 mai a.c. Federația de Atletism din Republica Moldova a organizat la stadionul DINAMO din Capitală concursul internațional pentru juniori U18 MOLDOVAN YOUTH CHALLENGE 2023.
Alături de atleții din țara noastră au concurat tineri sportivi din România, Bulgaria și Ucraina.
Programul competițiilor a inclus alergări pe distanțele de 100m, 400m, 800m, 100/110m cu garduri, 2000m cu obstacole, sărituri în înălțime, lungime și triplusalt, aruncarea greutății și a suliței. Rezultate complete, aici.
În aceste competiții atleții au avut șansa să se califice pentru starturile importante ale sezonului, inclusiv Festivalul Olimpic al Tineretului European (Slovenia), Campionatul european U20 (Israel), Campionatul balcanic U18 (Serbia) ș.a.
Partenerii Federației în acest eveniment sunt Comitetul Național Olimpic și Sportiv și Apa BUCOVINA.