Federația de Atletism a desemnat cei mai buni atleți ai anului 2022

Federația de Atletism a desemnat cei mai buni atleți ai anului 2022

Astăzi, 22 decembrie 2022, Federația de Atletism din Republica Moldova a făcut totalurile anului în cadrul Adunării generale de dare de seamă. La eveniment au fost prezenți delegații membrilor din teritoriu care au îndeplinit cerințele Legii 86/2020 cu privire la organizațiile necomerciale, dar și reprezentanții structurilor atletice care încă nu au devenit membri ai FAM conform regulilor noi. 

Lucrările Adunării generale au început cu un seminar prezentat de Agenția Națională Antidoping (Director General Artiom Jucov, Director General adjunct Elena Arhip și Inspector principal Alina Ciofu), în care au fost prezentate noutățile din domeniu, pe plan normativ și procedural.

În continuare, cei aproximativ 50 de specialiști ai atletismului din țara noastră, Prim vicepreședinta CNOS, dna Larisa Popova, și reprezentanții presei au făcut cunoștință cu raportul de activitate al Federației pe anul 2022, au audiat dările de seamă financiară, a Comisiei de Cenzori, a Consiliului de Supraveghere și au dezbătut pe marginea problemelor actuale din sportul nostru. Spre final s-a votat hotărârea Adunării generale, care prevede și un plan de acțiuni pentru anul 2023.

Evenimentul s-a încheiat cu Gala Atletismului 2022, care i-a premiat pe antrenorii și instituțiile care s-au remarcat pe parcursul anului, inclusiv cu distincții din partea European Athletics: EA Coaching Award – Alexandru Slivco, antrenor la ȘS nr. 3 din Chișinău, și EA Member Federation Award – Mihail Grosu, antrenor la ȘS din Ungheni.

La categoria Cei mai buni ai anului câștigători au fost următorii:

  • Cel mai bun antrenor: Valeriu Lungu, AERM, antrenorul lui Andrian Mardare;
  • Rising Star: Alexandr Mazur, aruncarea greutăți – recordman național la categoria U18, locurile 4 la CE U18 (Ierusalim) și CB U18 (Bar);
  • Cea mai bună atletă: Dimitriana Bezede, aruncarea greutăți – locul 10 la CM în sală (Belgrad) și locul 2 la CB în sală (Istanbul);
  • Cel mai bun atlet: Andrian Mardare, aruncarea suliței – locul 7 la CM (Eugene) și locul 7 la CE (München).

În încheiere, Președintele FAM, dl Anatolie Balan, a mulțumit pentru rapoartele prezentate, luările de cuvânt și propunerile discutate, și tuturor celor prezenți pentru munca efectuată pe parcursul anului întru dezvoltarea atletismului din țara noastră.

Partajează