Medalii pentru atleții noștri la Campionatele Internaționale ale României, ediția 2023

Medalii pentru atleții noștri la Campionatele Internaționale ale României, ediția 2023

Rezultate onorabile și medalii au câștigat atleții din Republica Moldova la ediția a 68-a a Campionatelor Internaționale ale României, care s-a desfășurat pe 3-4 iunie pe stadionul Lia Manoliu din București.

Aceste competiții sunt ultimul mare concurs de calificare pentru Campionatul european pe echipe, care anul acesta se va desfășura în a doua jumătate a lunii iunie, în cadrul Jocurilor Europene în Polonia.

Afară de rolul de selecție, competițiile au permis verificarea nivelului de pregătire a sportivilor noștri. Câteva reușite merită menționate:

– Siuris Ivan (Chișinău), 3000m – 8 min 25 sec, 36 sutimi – medalie de aur și 1500m – 3.53,34 – medalie de bronz;

– Marghieva Zalina (Chișinău), aruncarea ciocanului – 68,27m – medalie de aur;

– Galușco Ivan (Tiraspol), 400m – 47,37 – medalie de argint;

– Tacu Platon (Chișinău), sărituri în înălțime – 204cm – medalie de argint;

– Eșanu Cristin (Chișinău), 400m – 50,08 – medalie de argint;

– Iordan Adrian (Chișinău), 800m – 1.51,47 – medalie de argint;

– Garaeva Iana (Bender), 100m/garduri – 14 sec 20 sutimi – medalie de bronz.

De asemenea, Doscalov Vadim (Bender) și-a îmbunătățit performanța personală la triplusalt – 15,73m (locul 4).

Participarea la aceste competiții s-a realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.

 

Partajează