La Cupa Europei de aruncări în or. Leiria (Portugalia), pe 10-11 martie a.c., sportivii aruncători din Republica Moldova au evoluat cu succes remarcabil. Astfel, tânăra atletă Dimitriana Surdu (aruncarea greutăţii) a reuşit să lanseze proiectilul la o distanţă de 18,45m. Rezultatul reprezintă nu doar o nouă performanţă personală a Dimitrianei, dar şi depăşeşte baremul olimpic pentru această probă.
Performanţe demne de remarcat a arătat Serghei Marghiev (aruncarea ciocanului). În concursul alături de „greii” Europei, inclusiv Paweł Fajdek, campion mondial şi al Europei, Serghei s-a plasat al 4-lea cu rezultatul de 75,52m. De asemenea, sora lui Serghei, Zalina Petrivskaya, a aruncat ciocanul la 67,57m, ceea ce i-a asigurat locul 5 în concursul feminin.
Îi felicităm călduros pe atleţi şi pe antrenorii lor şi le urăm reuşite strălucitoare la competiţiile majore din acest sezon: Campionatul ţărilor mici din Europa în Liechtenstein şi Campionatul Europei în Berlin.
Materiale video de la competiţii pot fi accesate
aici.