Federația de Atletism, reprezentată la Cursurile de măsurare a traseelor organizate de EA și WA

Federația de Atletism, reprezentată la Cursurile de măsurare a traseelor organizate de EA și WA

Un nou curs dedicat măsurătorilor de trasee pe șosea, sub egida European Athletics și World Athletics, a avut loc în zilele de 23-27 octombrie 2023 în perimetrul Muzeului Aviației Italiene, în loc. Bracciano din apropierea orașului Roma.

Un curs asemănător, de aceeași amploare, a avut loc ultima dată în anul 2014, pe Stadionul Olimpic din Atena (Grecia), cu sprijinul AIMS (Asociația maratoanelor și curselor internaționale).

Inițiatorul acestui curs este directorul Departamentului Alergări al EA, Marko Vasič (Serbia).

Printre cei 40 de participanți la acest seminar, reprezentanți ai majorității federațiilor de pe Continent, a fost Managerul FAM, Ion Frunză.

Obiectivul evenimentului a fost de a-i familiariza pe cursanți cu metodologia oficială de măsurare a traseelor pe șosea, care presupune utilizarea contorului Jones, dar și de a-i promova pe cei deja inițiați în categoriile superioare B și A. Esența metodei constă în garantarea că traseul pe care se desfășoară o anumită cursă de alergări are cel puțin distanța declarată.

Pe parcursul seminarului, participanții au avut de îndeplinit mai multe exerciții de măsurare, de complexitate variată, au trebuit să ofere soluții și să explice pașii pe care i-au urmat. În încheierea cursului, participanții au susținut examene teoretice și practice și au primit diplome.

Mentori și evaluatori în cadrul evenimentului au fost măsurători experimentați de gradul A, care au la activ sute și chiar mii de măsurări efectuate: Francesco La Cara și Massimo Grandi (Italia), Jean-François Delasalle (Franța), Lucija Kolić (Croația) și David Katz (SUA).

În următoarele 2 săptămâni ei vor examina rezultatele participanților la probele teoretică și practică, după care (în cazul atingerii punctajului corespunzător sau după efectuarea de-sine-stătător a unor exerciții suplimentare) îi vor recomanda pe aceștia pentru una din următoarele grade/categorii de măsurători:

  • C: măsurător de categorie națională (evenimente locale);
  • B: măsurător de categorie internațională (continentală – europeană);
  • A: măsurător de categorie internațională (mondială – unicii care certifică cursele pentru campionatele mondiale și Jocurile Olimpice).

În cazul aprobării examenelor susținute în cadrul cursului, reprezentantul federației noastre va fi promovat la gradul internațional B.

Importanța acestui curs pentru federațiile naționale și măsurători, în particular, rezultă din modificările recente în regulamentele internaționale care cer ca pentru includerea unei curse în calendarul internațional, traseul pe care se desfășoară aceasta trebuie să fie măsurat/certificat de un măsurător de gradul B. De asemenea, în cazul măsurătorilor de gradul A, ei sunt aceia care verifică/remăsoară traseele pe care s-au stabilit recorduri mondiale sau olimpice.

Partajează