Ultimul start oficial al sezonului 2021

Ultimul start oficial al sezonului 2021

Sâmbătă, 13 noiembrie 2021, în or. Ungheni, s-a desfășurat ediția a 15-a a Campionatului RM de alergări pe șosea. Competițiile au avut loc în cadrul Concursului internațional de alergări „Tinerețe 2021”, ajuns anul acesta la a 23-a ediție. La linia de start au ieșit cei mai buni atleți ai momentului, printre care maratoniștii Maxim Răileanu și Ivan Siuris; Mihaela Botnari; unghenenii Ecaterina Cernat și Tudor Cebotari; precum și o delegație de alergători din România.

Programul competițiilor a inclus alergări pe distanța de 10 km la categoriile de vârstă juniori I (U20), seniori (și veterani în cadrul concursului „Tinerețe 2021”).

Pentru locul 1 seniori, conform așteptărilor, au luptat Maxim Răileanu și Ivan Siuris (ambii din Chișinău). În cele din urmă, primul a ajuns la linia de finiș Maxim, cu un rezultat de 29 min 54 sec, urmat de Ivan cu 30,26. Podiumul a fost completat de Mihai Sprincean (Ungheni), care a finișat în 31 min 55 sec.

La senioare, locurile s-au împărțit astfel: Ecaterina Cernat, Ungheni – 39,14 (1), Natalia Zbîrnea, Chișinău – 39,59 (2), Olesea Gaidamaca, Chișinău – 40,11 (3).

Podiumul la categoria juniori s-a constituit astfel:

Băieți

  1. Șchiopu Adrian, Chișinău – 35,28
  2. Talchiu Alexandr, Bender – 37,00
  3. Coldar Nicolai, Sucleia – 38,29

Fete

  1. Botnari Mihaela, Chișinău – 42,11
  2. Rotaru Irina, Chișinău – 44,45
  3. Mihailiuc Maria, Ungheni – 47,48

Felicităm sportivii și antrenorii pentru rezultatele stabilite, care vor servi la selecția pentru competițiile anului viitor.

Campionatul Republicii Moldova de alergări pe șosea a fost organizat cu suportul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.

Partajează