Ultramaratoniștii moldoveni au obținut noi realizări la campionatul național din 3-4 iunie 2023

Ultramaratoniștii moldoveni au obținut noi realizări la campionatul național din 3-4 iunie 2023

A 25-a ediție a Campionatului open al Republicii Moldova de supermaraton și Self-Transcendence 24/12/6 Hour Races s-au desfășurat pe 3-4 iunie în Parcul Valea Morilor din Chișinău. Probele din program au fost alergări de 6 ore (18 participanți), 12 ore (15 participanți) și 24 ore (5 participanți). Alături de sportivii din Republica Moldova au alergat atleți din România și Ucraina.

Realizarea de top a campionatului a fost, cu siguranță, rezultatul de 258 km 192 m al lui Vadim Balan (Gheorghiță Running Club) la proba 24 de ore: o performanță excelentă care înlocuiește precedentul record național (226.540 m), la fel stabilit de Vadim, în 2021. În plus, aceasta depășește baremul pentru categoria Maestru internațional al sportului! Felicitări lui Vadim și echipei sale de susținători; mult succes și transcendere în continuare!

La 24 ore, femei, a învins Alona Artemyeva din Ucraina cu un rezultat onorabil de 160 km 259 m.

Vasile Olari (de la Run Moldova) este campionul probei de 12 ore, cu rezultatul 140 km 504 m, care îl îndreptățește pe talentatul ultramaratonist la titlul de Maestru al sportului. La femei cel mai bun rezultat a fost demonstrat de Antonina Guseva – 106 km 770 m – care, de asemenea, o califică pentru titlul de Maestru al sportului. Bravo tinerilor alergători și mult noroc!

Merită menționat rezultatul de 123 km 593 m (normativ de Candidat în Maeștri ai sportului) al camarazilor alergători Mihail Ceban (Mușinschi Team Run) și Ion Guțu (Gheorghiță Running Club), care au urcat împreună pe prima treaptă a podiumul la categoria de vârstă 50-59 ani.

La proba de 6 ore s-au remarcat Veniamin Ivanov (Drochia) cu rezultatul de 76 km 239 m și Natalia Zbîrnea (TriGranNat), care a stabilit un nou record național la categoria femei – 68 km 635 m! Bravo și felicitări!

Campionatul a fost organizat de Echipa de Maraton Sri Chinmoy și Federația de Atletism din Republica Moldova, cu susținerea Primăriei mun. Chișinău.

Rezultate complete AICI.

Partajează