Zalina Marghieva a obținut calificarea pentru Paris-2024

Zalina Marghieva a obținut calificarea pentru Paris-2024

Zalina Marghieva este prima atletă care și-a asigurat biletul pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Rezultatul care i-a adus calificare a fost obținut la competițiile internaționale de aruncări DIONISOPOLIS, desfășurate pe 11 mai 2024 în or. Balcic (Bulgaria). Performanța de 75,95 m a sportivei la aruncarea ciocanului reprezintă, de asemenea, un nou record național la această probă.

Fratele Zalinei, Serghei Marghiev, în cea mai bună încercare a sa din același concurs, a aruncat ciocanul la un marcaj similar de 75,95 m. Aceasta este performanța de sezon a talentatului aruncător, care l-a ajutat să urce în rankingul mondial prin care poate dobândi calificarea olimpică. Amândoi s-au clasat pe locul 1.

La categoria juniori 1 (U20), aruncarea ciocanului, au participat sportivii Olaru Igor – 67,31 m și Ciui Ilia – 64,51m, poziționați pe locul 2 și 4, respectiv în categoria lor.

Felicitări atleților aruncători pentru rezultatele frumoase și mult succes în anul olimpic!

Partajează