Adunarea Generală 2025 a Federației de Atletism

Adunarea Generală 2025 a Federației de Atletism

Astăzi, 18 decembrie, Federația de Atletism din Republica Moldova a ținut lucrările Adunării Generale ordinare de dare de seamă. În cadrul adunării au fost prezentate rapoartele pe activitățile organizate pe parcursul anului, financiar, al cenzorului și al Consiliului de Supraveghere. Prezenți la eveniment au fost delegații membrilor FAM din capitală și din regiuni, dar și reprezentanți ai Comitetului Național Olimpic și Sportiv, Agenției Naționale Antidoping și Ministerului Educației și Cercetării.

Imediat după cuvântul de salut al Președintelui FAM, dl Anatolie Balan, a fost ținut un minut de reculegere în memoria personalităților din atletism care au plecat la Ceruri în anul 2025. Printre aceștia: dr. Vasile Triboi, prof. univ., primul președinte al Federației de atletism; Gheorghe Cuharschi, fost director al Școlii sportive specializate de atletism nr. 3 din mun. Chișinău; Anatolii Bubela, ex-recordman și antrenor (Tiraspol); Vitalii Homenco, Antrenor Emerit al Republicii Moldova.

În continuare, reprezentanții ANAD au oferit un seminar pentru antrenorii și atleții prezenți în sală. Dna Alina Ciofu, Specialist principal, Serviciul de testări, a prezentat noutățile din Lista substanțelor interzise WADA și a punctat aspecte ale relațiilor dintre ANAD și sportivi. Directorul General, dl Artiom Jucov, a vorbit despre planul de testare în drumul spre următoarele Jocuri Olimpice (Los Angeles, 2028), menționând că Agenția este prieten pentru sportivii curați și este mereu deschisă pentru colaborare.

Participanții la adunare au audiat un raport despre noutățile legislative în domeniu: Legea nr. 110 din 22.05.2025 cu privire la educația fizică și sport, proiectele MEC supuse discuțiilor publice privind activitatea federațiilor sportive și privind școlile sportive. La acestea se adaugă principiile și recomandările din partea World Athletics și European Athletics cu privire la o mai bună guvernanță. Asistența a fost informată despre decizia Biroului FAM de a crea o comisie de modificare a Statutului, care va sistematiza noul cadru normativ aplicabil Federației de atletism și în următorii 2 ani va prezenta proiectul Statutului FAM în redacție nouă.

Odată încheiate lucrările Adunării Generale, a urmat Gala Atletismului 2025. Cel mai bun atlet și Cea mai bună atletă, respectiv, Andrian Mardare (aruncarea suliței, antrenor Valeriu Lungu) și Alexandra Emilianov (aruncarea discului), au câștigat aceste titluri și anul trecut, la fel ca și Antrenorul anului, Vadim Hranovschi (antrenorul Alexandrei).

Deținătorul titlului Talentul anului / Rising Star 2025 a devenit Artiom Olaru (aruncarea ciocanului), care a stabilit un nou record național la categoria U18 (75,05m) și a câștigat medalia de bronz la Festivalul Olimpic al Tineretului European, Skopje/Macedonia de Nord. Tânărul atlet este antrenat de Marina Nikișenko și Soslan Marghiev.

Partajează