Atleții moldoveni la Campionatul balcanic în sală, Belgrad
Campionatul balcanic de atletism în sală pentru seniori, desfășurat pe 21 februarie 2026 în or. Belgrad/Serbia, a reunit unii dintre cei mai valoroși sportivi din regiune, oferind un prilej important de afirmare și pentru atleții din Republica Moldova. Competiția, parte a calendarului oficial al Balkan Athletics, a reprezentat un test esențial de pregătire înaintea marilor întreceri internaționale ale sezonului 2026.
Lotul național al Republicii Moldova a fost alcătuit din sportivi specializați în probe de alergare, sărituri și aruncări, care au demonstrat ambiție și determinare în confruntarea cu adversari puternici din țările balcanice, 22 la număr.
Participarea la acest campionat a oferit atleților noștri oportunitatea de a-și verifica nivelul de pregătire, de a-și îmbunătăți performanțele personale și de a acumula experiență competițională valoroasă.
Sportivii noștri au au reușit clasări onorabile și performanțe apropiate de cele mai bune rezultate personale, confirmând progresul realizat în perioada de pregătire.
Rezultatele sunt după cum urmează:
– Mazur Alexandru, locul 5, aruncarea greutății;
– Botnari Mihaela, locul 8, 1500m;
– Maruseac Dumitru, locul 11, aruncarea greutății;
– Galușco Ivan, locul 15, 60m;
– Dabija Iuliana, locul 16, triplusalt.
Prezența Republicii Moldova la Campionatul balcanic de seniori subliniază angajamentul continuu al Federației naționale de atletism pentru dezvoltarea acestui sport și integrarea sportivilor moldoveni în circuitul competițional internațional. Astfel de participări contribuie la consolidarea imaginii atletismului moldovenesc și la creșterea nivelului de performanță al atleților, oferindu-le motivația necesară pentru noi succese pe plan internațional.

